Dodon Krasnoselski

Dodon îl recunoaşte pe Krasnoselski drept „preşedinte al Transnistriei”

Corina Bezer

„Astăzi, a avut loc a șaptea întâlnire cu Vadim Nicolaevici, președintele Transnistriei”, a punctat Igor Dodon.

Potrivit lui Krasnoselski, în prezent au rămas 11 posturi de control, care urmează a fi demontate după ce situaţia pandemică se va ameliora. 

"Eu mereu am pledat pentru o circulaţie liberă. Cele 31 de posturi instalate de noi au rămas în număr de 11, ele nu funcţionează cu scopul de a împiedica circulaţia cetăţenilor, dar pentru a opri răspândirea noului tip de coronavirus. În funcţie de evoluaţia infecţiei COVID-19, aceste posturi vor fi eliminate, însă ele sunt posturi de carantină, instalate temporar", a declarat pretinsul lider de la Tiraspol. 

La întâlnire, din partea Chișinăului, au mai participat reprezentanți din cadrul Aparatului Președintelui, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Cristina Lesnic, șeful BNM Octavian Armașu, și secretarul de stat de la Ministerul Economiei Vitalie Tarlev. 

"Acest dialog este unul important şi un semnal bun pentru locuitorii din dreapta şi stânga Nistrului, care de mult timp aşteaptă aceste negocieri. Noi vrem să asigurăm cetăţenii că vom face tot posibilul ca ei să întâmpine cât mai puţine probleme sociale şi economice", a declarat Igor Dodon. 

Amintim că, sub pretextul măsurilor epidemiologice, Tiraspolul a instalat aproximativ 37 de posturi de control fără acordul Comisiei Unificate de Control. Acest lucru a stârnit mai multe tensiuni, dar şi incidente, întrucât a fost îngrădită libera circulaţie a peste 50 de mii de locuitori din Zona de Securitate.  

Chişinăul a sesizat atunci mediatorii şi observatorii în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, dar şi comunitatea internaţională în legătură cu încălcările comise de partea transnistreană, insistând asupra eliminării imediate şi necondiţionate a acestor posturi.