Dorin Chirtoacă

Dorin Chirtoacă a depus actele pentru a candida la funcția de primar al municipiului Chișinău

Corina Bezer

„Dacă pentru unii participarea la aceste alegeri este o posibilitate de afirmare, eu sunt în situația în care pot sta pe rezultatele mele, mă pot uita în jur și vedea rezultatele mele. Iată văd unul din troleibuzele dintre cele 250 aduse de mine și multe altele. Înțeleg că locuitorii Chișinăului ar putea spune că am avut trei mandate și îmi ajunge. O să înțeleg dacă vor decide așa. Dar, în același timp, eu nu am fost lăsat să-mi duc proiectele până la capăt. Doi ani în urmă am fost arestat ilegal. Motivația mea este de a-mi duce proiectele până la capăt”, a declarat Dorin Chirtoacă după ce a depus actele la Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău.

Numărul de ordine în buletinul de vot va fi stabilit, astăzi, la ora 17.00, prin tragere la sorţi. Tot astăzi este și ultima zi în care aspiranții la fotoliul de primar mai pot depune actele necesare pentru a fi înregistrați în cursă.

Alegerile locale generale vor avea loc la 20 octombrie.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU