Dorin Chirtoacă, raport după 10 ani de activitate la cârma Primăriei Chișinău
Fiind înconjurat de colegii săi de partid, Chirtoacă a enumerat o parte din realizările sale în municipiul Chișinău, spunând că pe parcursul celor 10 ani de mandat, s-a confruntat cu numeroase dificultăți. Astfel, potrivit lui Chirtoacă, principalele proiecte implementate au fost: reabilitarea stației de epurare, înnoirea parcului de troleibuze și autobuze, iluminatul public, reparația mai multor străzi din oraș, a unor instituții de învățământ, introducerea alimentației gratuite în școli, construirea Monumentului Deportaților și a mai multor busturi în memoria unor oameni de cultură, implementarea proiectului de eficientizare energetică, precum și susținerea culturii. „Trebuie mentionat, însă, că în toti acești ani, din păcate, municipiul Chișinău a avut doar un buget de supraviețuire și a fost blocat, practic din toate părțile. Totuși, am reușit să evităm falimentul orașului, să aducem proiecte europene și să ducem Chișinăul pe calea dezvoltării durabile”, a declarat Dorin Chirtoacă.
În același timp, Chirtoacă a menționat că prioritățile din anii săi de mandat trebuie continuate și are toată încrederea că Valeriu Munteanu va reuși să ducă la bun sfârșit proiectele începute de el. „Dezvoltarea durabilă a Chișinăului trebuie continuată de colegul meu Valeriu Munteanu, căruia îi predau ștafeta, pentru a duce mai departe proiectele începute și pentru a asigura o calitate mai înaltă a vieții cetăţenilor noştri şi pentru ca municipiul Chișinău să devină cu adevărat o capitală europeană, iar Republica Moldova să revină definiv și ireversibil în familia europeană și la Patria-Mamă România”, a conchis Chirtoacă.
La finalul conferinței, Dorin Chirtoacă a fost scăldat în flori de susținători, dar a fost și huiduit de unii trecători.
Menționăm că Dorin Chirtoacă s-a aflat în fruntea primăriei municipiului Chișinău timp de două mandate și jumătate. La sfârșitul lunii mai 2017, el a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată în care a fost acuzat de trafic de influență. El a fost suspendat din funcție și ținut în arest preventiv până în noiembrie anul trecut când a fost plasat sub control judiciar. Dorin Chirtoacă și-a dat demisia la mijlocul lunii februarie, acuzând presiuni și abuzuri din partea guvernării, acuzații respinse de reprezentanții puterii centrale.