Dorin Chirtoacă

Dorin Chirtoacă și-a dat demisia din funcția de primar al mun. Chișinău

Corina Bezer

„Am decis să renunț la funcția de primar al municipiului Chișinău în semn de protest și dezacord față de abuzurile care au loc împotriva orașului, dar și împotriva subsemnatului și în niciun caz în sensul de a accepta și a recunoaște acuzațiile prostești care îmi sunt aduse”, a declarat Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a mai spus că Republica Moldova este unicul stat în care un primar cercetat sub control judiciar este suspendat din funcție, în lipsa unei decizii definitive. Astfel, potrivit lui Chirtoacă, dacă până nu demult puteam vorbi despre Republica Moldova ca stat capturat, astăzi avem parte de o dictatură adevărată.

„Le comunic cetățenilor Chișinăului – nu am cum să revin la serviciu pentru că sunt legat de mâini și de picioare de către dictatura care o avem în Moldova. Stat capturat a fost ieri, deja este dictatură, în plin sens al cuvântului. Și merge ca un tăvălug, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai aspru, ca nimeni să nu icnească macar”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Întrebat daca va mai candida în funcția de primar al municipiului Chișinău, Chirtoacă a declarat că este gata să lupte alături de Igor Dodon, Vlad Plahotniuc sau oricine altcineva pentru fotoliul de edil.

„Ei sunt, de fapt, azi la primăria Chișinău – Plahotniuc cu Dodon. Silvia Radu e nimeni. Plahotniuc cu Dodon sunt azi la primărie. Să candideze ei și candidez și eu în rând cu ei”, a conchis Chirtoacă. 

Reacțiile politicienilor în urma anunțului de demisie nu au ezitat să apară. Primul care s-a manifestat pe pagina de facebook a fost Ion Ceban, purtătorul de cuvânt a lui Igor Dodon, care a declarat că este una din puținele decizii corecte pe care le-a luat Chirtoacă în cei 10 ani de mandat. În același timp, primarul interimar al Chișinăului, Silvia Radu a salutat gestul liberalului, întrucât, potrivit ei, Primăria are nevoie de o conducere care să-i asigure stabilitatea.

Iar purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gămurari, a declarat că Dorin Chirtoacă trebuia să-și dea demisia cu mult timp în urmă și să demonstreze în instanță că este nevinovat. Gămurari a mai precizat că în cei 10 ani, primăria Chișinău a devenit una din cele mai corupte structuri. De aceeași părere s-au arătat Maia Sandu și Andrei Năstase, care spun că acum, Chișinăul are ocazia să fie scos din mâinile corupților care s-au instalat la Primărie.

Amintim că, Dorin Chirtoacă a fost ales de trei ori primar al municipiului Chișinău, iar în cei 10 ani, socialiștii au avut mai multe tentative de a organiza referendumuri pentru demiterea sa. La 19 noiembrie 2017, aceștia au suferit un eșec lamentabil, întrucât foarte puțini chișinăuieni s-au prezentat la vot pentru a-l demite pe Chirtoacă. Pe data de 25 mai 2017, liberalul a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată. El este bănuit de trafic de influență și depășirea atribuțiilor de serviciu, iar în prezent se află sub control judiciar și pledează nevinovat.