Euronews a dedicat un amplu articol despre Unirea Republicii Moldova cu România
Jurnaliștii de la Euronews își încep materialul cu precizarea că, în timp ce Transilvania a rămas parte a României din 1918, Basarabia a devenit Republica Socialistă Moldovenească în 1940, după un ultimatum al Uniunii Sovietice, relatează Deschide.md.
În continuare, Euronews face o analiză a situației R. Moldova ca stat independent, relevante fiind două opinii divergente: pe de o parte, există o puternică mișcare naționalistă care promovează reunificarea cu România, care a devenit un subiect de discuții socio-politice pe ambele maluri ale Prutului și, pe de altă parte, se menționează că Rusia consideră încă fostul membru al Uniunii Sovietice ca parte a sferei sale de influență. căruia îi impune să adere la Uniunea Eurasiatică.
Autorii articolului mai precizează că, dacă în România lucrurile sunt clare în ce privește dorința de Unire a celor două state, precizându-se că trei sferturi dintre români agreează ideea, în R. Moldova opiniile sunt împărțite. Pentru exemplificare, Euronews face apel la un sondaj al Fundației Universitare a Mării Negre, conform căruia 28% dintre cetățenii R. Moldova ar fi favorabili Unirii, în timp ce 47% s-ar opune.
Jurnaliștii Euronews spun că o mare parte a opoziției față de Unire poate fi atribuită minorității ruse, al doilea cel mai mare grup etnic din țară, compusă din imigranți care au sosit în perioada sovietică, precum și altor populații rusofone. Pentru ei, reunificarea ar putea însemna retrogradarea ca cetățeni de clasa a doua într-o Românie mai mare și întreruperea legăturilor legăturile cu Rusia.
În context, autorul articolului o citează pe Iulia Modiga, membră a Platformei Unioniste „Acțiunea 2012” care a precizat pentru Euronews că politicienii moldoveni polarizează adesea în mod fals societatea, pretinzând că Rusia va reacționa agresiv în cazul reunificării, pentru a evita orice schimbare în status quo și pentru a nu pierde puterea și controlul financiar al R. Moldova.
În contrapondere, materialul de pe Euronews se încheie cu o prezentare a lui Igor Dodon, care, în ziua de 21 decembrie a acestui an a spus că "Moldova nu va putea să continue, să supraviețuiască fără un parteneriat strategic cu Rusia. Dacă nu avem relații bune cu Rusia, Moldova va înceta să existe ca stat."
Sursa: Deschide.md