Ambasada Federației Ruse

Expulzarea diplomaților ruși a stârnit scântei în rândul deputaților! Socialiștii au cerut audierea lui Ulianovschi

Corina Bezer

Guvernul a făcut încă un pas spre distrugerea relaților cu Federația Rusă. Acest pas afectează nu doar imaginea Republicii Moldova, dar și interesele vitale ale statului. Am auzit de solidaritate și că probabil Federația Rusă este implicată în tragedia din Marea Britanie. Austria, un stat independent, membru UE, a adoptat decizia să nu expulzeze diplomați, deoarece nu sunt probe. Care este baza deciziei autorităților din Republica Moldova?”, a întrebat Vladimir Țurcan, deputat al fracțiunii PSRM.

E un pas greșit și periculos. Dacă ne conducem de emoții și raționamente, se întâmplă aceste prostii. Susțin inițiativa, dar clar că avem majoritate care nu va vota, dar măcar să audă toată lumea despre acest lucru”.

De cealaltă parte, liberalii și liberal-democrații au acuzat socialiștii și comuniștii că ar promova o politică în interesul Kremlinului, declarând că ar fi trebuit expulzați mai mulți diplomați: „Consider că Guvernul a luat o decizie corectă de solidarizare cu acele state care sunt împotriva politicii Federației Ruse”, a declarat Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal.

Nu negăm că Republica Moldova trebuie să aibă relații cu Federația Rusă, dar trebuie să fie o relație reciprocă. Ne-am săturat să fim intimidați. Ne-am săturat să vedem cum strivesc cu buldozerele producția noastră”, a declarat Tudor Deliu, președintele fracțiunii parlamentare PLDM.

Amintim că decizia autorităţilor Republicii Moldova de a expulza trei diplomați ruși vine în semn solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, care califică atacul de la Salisbury drept o ameninţare la adresa securităţii colective şi a dreptului internaţional.