Fost judecător al Curții Constituționale: „Trebuie introduse urgent modificări şi în Codul Electoral”
Declarațiile au fost făcute ieri, 4 martie, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă. Fostul judecător susține că pentru a realiza aceste amendamente, vor trebui aduse în armonie competenţele preşedinților Parlamentului şi Guvernului.
„Aceasta se va face pe parcurs, prin modificarea actelor legislative, chiar fie prin Constituţie, cu 2/3 de voturi. Pentru că vor fi de acord cu modificările acestea parlamentare, pentru ei problema numărul unu, cuiul cel mare, care stătea în călcâi, era alegerea preşedintelui, fiecare se vedea ca un potenţial candidat la funcţia de preşedinte. Acum poporul va decide. Nu deputaţii, dar poporul va decide”, a constatat fostul judecator al CC.
Nicolae Osmochescu a precizat că mai există o problemă. Aceasta este legată de cetățenii ce nu își vor putea exercita votul, din motiv că se află peste hotarele Republicii Moldova. Astfel, în conformitate cu hotărârea Curţii Constituţionale, vor trebui introduse de urgență modificări şi în Codul Electoral.
„Aici este o problemă foarte importantă, care urmează să fie soluţionată: ce facem noi cu acei practic peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova care se află în afara statului? Acum trebuie de introdus urgent, în conformitate cu hotărârea Curţii Constituţionale, modificări şi în Codul Electoral. Este timpul şi trebuie să înţelegem, să conştientizăm, să nu negăm fără argumente, că nu vreau, din motiv că nu doresc. Că aceşti peste un milion sunt partea cea mai activă a societăţii noastre, de la 18 ani în sus majoritatea dintre ei cu studii superioare”, a menționat expertul în drept constituțional.
Totodată, fostul judecător al Curții Constituționale a spus că pentru noul candidat la funcția de șef al statului rămâne în vigoare vârsta de 40 de ani.
Rămâne vârsta de 40 de ani. 35 a fost censul de vârstă până la modificare. În solicitarea de aviz, deputaţii de atunci au indicat vârsta de 40 de ani, care nu a fost schimbată mai târziu în a doua lectură şi amendată de către o serie de amendamente care au fost introduse de Parlament şi ele nu au fost avizate de Curtea Constituţională. Deci, rămâne în vigoare vârsta de 40 de ani.
Nicolae Osmochescu a fost desemnat judecătorul Curții Constituționale al Republicii Moldova la 22 februarie 1995, iar peste trei ani, la 25 septembrie, acesta și-a dat demisia.
Amintim că ieri, Curtea Constituțională a decis ca viitorul preşedinte al Republicii Moldova să fie ales direct de către popor.