Lucia Spoiala

Fosta șefă a Biroului Național de Statistică, Lucia Spoială a părăsit PLDM și a aderat la PPEM

Corina Bezer

Fosta șefă a Biroului Național de Statistică a fost aleasă președintele Organizația de Femei a Partidului Popular European din Moldova.

„Cea mai mare realizare pe care a avut-o PPEM a fost și este echipa. Astfel, organizația care se formează astăzi va completa echipa noastră, fiind convins că vom avea cea mai bună organizație de femei din Republica Moldova, așa cum este cea de tineret. Datoria noastră este să nu descurajăm, să nu pierdem încrederea că putem face ca moldovenii să rămână în această țară. Împreună avem șanse să schimbăm țara în care trăim”, a menționat Iurie Leancă.

La rândul său, Lucia Spoială a mulțumit participanților la eveniment pentru suport și încrederea acordată.

„Împreună trebuie să fim o forță pentru țara noastră și să fim solidari cu cei care pledează pentru îmbunătățirea vieții fiecărui cetățean. Femeile nu sunt în spate, ci chiar în fața bărbaților, fiind în stare să demonstreze că pot face schimbarea”, a conchis Lucia Spoială.

Liber TV amintește că pe data de 10 februarie 2016, Lucia Spoială și-a dat demisia din funcția de director al Biroului Național de Statistică a Moldovei. 

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU