Vlad Filat

Fostul premierul Vlad Filat a ieşit din închisoare. Acesta va putea candida la funcţii publice

Corina Bezer

Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, a declarat pentru IPN că există o încheiere a instanței de judecată prin care Vladimir Filat a fost eliberat din penitenciar.

Contactat la numărul de telefon pe care îl avea pe timpul când era premier, Vlad Filat nu a răspuns.

Avocatul lui Vlad Filat, Victor Munteanu, a declarat la acest subiect că „dacă Vlad Filat va dori să comunice ceva, o va face personal sau prin intermediul avocaților”. Întrebat dacă mai este avocatul lui Filat, Victor Munteanu a răspuns că este și că, dacă va fi ceva de comunicat, Vlad Filat va decide cum o va face.

Vlad Filat a fost reținut în octombrie 2015. Pe 27 iunie 2016, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, fiind deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Fostul prim-ministru mai este cercetat într-un al doilea dosar, pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Dosarul se afla pe rol la Judecătoria Chișinău. În ambele dosare Vlad Filat a pledat nevinovat, calificând cazurile ca fiind politice.