Franco Frattini: „Munițiile armatei ruse din Transnistria trebuie retrase”

Franco Frattini: „Munițiile armatei ruse din Transnistria trebuie retrase”

Corina Bezer

Frattini a lăudat părțile pentru implementarea a trei din cele cinci acorduri semnate în noiembrie 2017. „Voința politică exprimată la cel mai înalt nivel în cadrul întâlnirilor mele la Chișinău și Tiraspol îmi dă încrederea că cele trei priorități evidențiate în Protocolul „5+2” de la Viena, inclusiv mecanismul de participare a vehiculelor din Transnistria la traficul rutier internațional, vor fi atinse”, a declarat Frattini în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, oficialul a reiterat că pacificatorii ruși din regiunea transnistreană „trebuie să-și continue misiunea”, pentru că „asigură pacea și stabilitatea”, iar în privința munițiilor, acestea ar trebui să fie retrase.

În același timp, șeful misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a declarat că este salutabilă vocea comună a actorilor formatului 5+2, care spun că deciziile pentru avansarea procesului de negocieri trebuie luate de Chișinău și Tiraspol, iar partenerii internaționali sunt gata să acorde sprijinul necesar.

Menționăm că Franco Frattini şi-a încheiat astăzi prima vizită în Moldova în calitatea sa de reprezentant special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. La Chişinău, reprezentantul special s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, prim-ministrul Pavel Filip, viceprim-ministrul pentru Reintegrare şi reprezentantul politic din partea Republicii Moldova, Cristina Lesnic, precum şi cu liderul PDM, Vlad Plahotniuc. La Tiraspol, reprezentantul special a avut întrevederi cu liderul transnistrean, Vadim Krasnoselskii, şi cu reprezentantul politic din partea Transnistriei, Vitali Ignatiev.