Guvernul de la Bucureşti a aprobat noi reglementări cu privire la acordarea cetăţeniei române
În acest sens, Guvernul a decis ca acestor minori să li se acorde cetăţenia la cererea părinţilor şi odată cu aceştia. Cererea va fi depusă odată cu cererea părinţilor de acordare a cetăţeniei române. În propunerea de reglementare este prevăzută condiţia ca, la data cererii, copiii minori să domicilieze, în condiţiile legii, în România, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului de la Bucureşti.
Minorilor care dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei li se va elibera certificat de cetăţenie distinct de cel al părinţilor. Anterior, minorii care dobândeau cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei erau înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor.
„Noile reglementări au fost adoptate prin ordonanţă de urgenţă, pentru a elimina, cu efect imediat, aspecte care au generat interpretări divergente la nivelul autorităţilor cu atribuţii în domeniu, urmate de numeroase litigii, soluţionate definitiv sau în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti. În acest fel, dispoziţiile aprobate sunt aplicabile şi persoanelor cărora, prin hotărâre judecătorească definitivă, li s-au anulat, după caz, actele de stare civilă, menţiunile cu privire la dobândirea cetăţeniei române înscrise pe acestea ori actele de identitate sau documentele de călătorie româneşti eliberate în temeiul actelor de stare civilă sau al menţiunilor cu privire la dobândirea cetăţeniei române, sub motivul că nu au dobândit cetăţenia română întrucât nu s-a parcurs procedura privind acordarea cetăţeniei române la autoritatea competentă, odată cu părinţii care au obţinut cetăţenia română”, se arată în comunicat.