Igor Dodon dorește referendum consultativ pentru a interzice unionismul în Republica Moldova
„Noi examinăm acum foarte serios, poate ar fi cazul să facem un referendum consultativ. Să întrebăm oamenii: sunteţi pentru interzicerea unionismului în Republica Moldova „da” sau „nu”. Şi să vedem, să nu zică că Dodon vrea să interzică. Întrebăm poporul. În Elveţia în fiecare lună are loc câte un referendum. Ne ducem la oameni şi le spunem că iată sunt ăştia care vor să lichideze statului. Nu contează vor cu ruşii, sau cu românii. Îi interzicem prin lege sau nu? Şi lasă oamenii să spună”, a declarat Igor Dodon la NTV Moldova, relatează Adevărul Moldova.
Preşedintele a adăugat că nu exclude că va ieşi cu o astfel de iniţiativă, „posibil în timpul cel mai apropiat”: „Eu cam înţeleg care va fi rezultatul, pentru că eu sunt ferm convins că majoritatea cetăţenilor sunt împotriva celor care vor să lichideze statul”.
De asemenea, comentând posibilitatea lui Traian Băsescu de a ajunge în Parlamentul de la Chişinău, şeful statului a subliniat că „o mie de ani nu trece, cât sunt eu nu trece”, precizând că, chiar dacă instanţa îi va reîntoarce cetăţenia moldovenească fostului preşedinte al României, el îi va anula-o din nou. Pe de altă parte, Dodon a mai spus că e în avantajul socialiştilor că Traian Băsescu face agitaţie prounionistă în Republica Moldova. „Cu cât Băsescu mai mult umblă prin sate, cu atât mai multă lume înţelege că nu trebuie Unire. El pe noi ne ajută. El face propagandă anti-unire”, a conchis preşedintele ţării.