Nicolae Botgros

În 2016 – alături de Platforma DA la proteste, dar în 2018 – susținător a lui Filip

Victoria Muntean

Îmi este rușine să vorbesc că noi am ajuns să cerșim dreptul la viață, fiind cei care muncim și facem țara frumoasă, iar pe noi nu ne iau în seamă. Este păcat și rușine. Nu am făcut noi viața asta urâtă pe care o ducem noi, nu am făcut-o noi, ci ne-au făcut-o alții, cei care zilnic stau și numără milioanele și miliardele și se împart unii cu alții. Noi nu am avut nimic din milliard. Din toate astea, noi am avut parte doar de o viață urâtă. Foarte rău îmi pare că cei care ne-au adus la asta nu au rușine de loc și încă mai vor la putere”, sunt câteva cuvinte care a declarat în ianuarie 2016 Nicolae Botgros de pe scena din PMAN.

Astfel, pe 27 decembrie 2018, Nicolae Botgros participă la forumul Partidului Democrat pentru Moldova de la Strășeni, unde premierului Pavel Filip este candidatul PDM pe circumscripția dată.

„Eu știu precis că domnul Pavel Filip va face lucruri frumoase. Este un om la locul lui, un om gospodar, vine dintr-o familie numersoasă, așa cum sunt și eu. Mă bucur că pot să-l susțin astăzi, să-i doresc multă sănătate. Nu pot să trec, să fiu indiferent față de poporul meu care m-a aplaudat 40 de ani. Să știu că țara noastră este acum la răscrucea unui lucru foarte important unde trebuie să punem semnătura acolo.'', a menționat Nicolae Botgros.

Reamintim că Nicolae Botgros pe 5 ianuarie 2019 este înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, pe circumscripția nr. 42 Cantemir.