Klaus Iohannis

Klaus Iohannis: „Am decis să devenim şi mai apropiaţi de Republica Moldova”

Corina Bezer

Aflat într-o vizită de două zile la Consiliul Europei, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o serie de referiri la relația cu Republica Moldova. Oficialul a declarat că Republica Moldova este extrem de importantă pentru România, întrucât ne leagă o moştenire istorică de necontestat. Republica Moldova este extrem de importantă pentru România, iar asta nu doar pentru că suntem vecini. Ne leagă moștenirea istorică, culturală și de limbă, și dorința comună de a construi sisteme democratice și corecte pentru cetățenii noștri. România a dovedit în ultimii ani că este un partener de încredere pentru Republica Moldova”, a declarat Iohannis, citat de Infoprut. 

Mai mult, Klaus Iohannis a spus că România este hotărâtă să continue să fie un partener puternic și de încredere. Preşedintele României a discutat despre Republica Moldova şi cu secretarul-general al Consiliului Europei, reiterând că susţinerea forului continental în pregătirea alegerilor din 2018 este esenţială.

În ultima lună am analizat relația cu Republica Moldova în lumina ultimelor alegeri prezidențiale și am decis să devenim și mai apropiați de Republica Moldova, să ne întărim relația de alianță, și să extindem cele opt programe de colaborare. Am decis să continuăm ajutorul financiar pe care îl acordăm Republicii Moldova, să ajutăm comunitățile locale, să ajutăm la construirea de scoli, la modernizarea transportului local, să ne implicăm constructiv în toate reformele atât de necesare în Republica Moldova. Indiferent pe cine vor alege cetățenii, noi vom rămâne parteneri ai Republicii Moldova”, a conchis Klaus Iohannis.