Maia Sandu

Maia Sandu critică decizia Curţii Constituţionale

Corina Bezer

Liderul PAS, Maia Sandu, a criticat Curtea Constituțională pentru decizia ce a dus la validarea alegerilor prezidențiale. Aceasta spune că autoritățile statului nu au întreprins nicio acțiune pentru a investiga fraudele din timpul alegerilor.

„Am văzut în decizia Curţii Constituţionale constatări care recunosc faptul că mai multe autorităţi ale Republicii Moldova nu şi-au îndeplinit datoria. Pe de altă parte, Curtea face aluzii că noi, cei care am contestat rezultatele alegerilor, trebuia să venim cu probe. Avem ceaţă în ceea ce priveşte legislaţia naţională", a declarat Maia Sandu, liderul PAS.

Maia Sandu a făcut referire și la implicarea bisericii în cadrul alegerilor prezidențiale, afirmând că magistraţii Curţii Constituţionale nu au luat în calcul impactul negativ considerabil pe care l-au avut unii reprezentaţi ai bisericii asupra cetăţenilor.

„Pentru că nu a lucrat cu textul cererii de anulare, nu a putut să vadă estimările noastre la acest subiect şi nu s-a expus în ce măsură această încălcare a influenţat rezultatul final. Estimările noastre arată că impactul a fost de aproximativ 90 de mii de oameni”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că marţi, Curtea Constituţională a validat rezultatul alegerilor din 13 noiembrie, spunând că nu există temei suficient pentru a anula scrutinul prezidenţial.