Maia Sandu

Maia Sandu despre unirea cu România: „Unirea nu poate fi impusă aşa cum s-a întâmplat altă dată”

Corina Bezer

Ea e de părere că Unirea reprezintă „o decizie democratică a oamenilor care locuiesc pe acest teritoriu” şi că „Nu poate fi impusă sau făcută Unirea aşa cum s-a întâmplat altă dată”.

„Considerăm că nu este real ca UE să permită unui stat membru să înghită un teritoriu, care este corupt, care este divizat, care nu are stat de drept şi toate celelalte păcate pe care le are astăzi Republica Moldova”, a menţionat Maia Sandu.

Liderul PAS afirmă că „cei care cred şi promit că pot să facă Unirea astăzi sau mâine îşi asumă această promisiune, dar noi o credem nerealistă”. 

„În primul rând din perspectiva UE, pentru că trebuie să îndeplinim nişte condiţii clare şi în al doilea rând pentru că trebuie să existe consens naţional la acest subiect”, a declarat Maia Sandu.