
A murit celebrul scriitor Vladimir Beșleagă
Celebrul scriitor, traducător și fost membru al primului parlament al Republicii Moldova, Vladimir Beșleagă, a murit. Anunțul a fost făcut de Ministerul…
Actualizat acum 5 ore
Celebrul scriitor, traducător și fost membru al primului parlament al Republicii Moldova, Vladimir Beșleagă, a murit. Anunțul a fost făcut de Ministerul…
Actualizat acum 5 ore
Ministrul economiei a precizat că aceste scheme de corupție îi sunt aduse la cunoștință de oamenii noi de la Agenția Proprietății Publice și de cetățenii de rând, care au prins curaj de a deconspira locurile în care au fost nevoiți să dea mită. Vadim Brînzan a specificat că pe baza acestor reclamații sunt pregătite dosare ce vor fi înaintate la Procuratură și CNA.
„După ce eliminăm schemele astea, ne apucăm să construim. De asta trebuie să se ocupe un ministru al economiei, nu de deconspirare și developare a acestor scheme, ci de construcție”, a declarat Vadim Brînzan.
Ministrul economiei a precizat că la instituția pe care o conduce sunt mai multe proiecte care vizează infrastructura, energia regenerabilă, o fabrică de prelucrare a deșeurilor. „Cu asta aș dori să mă ocup și mă ocup în continuare”, a spus Vadim Brînzan.