ww

Mișcarea Politică Unirea a depus actele la CEC pentru a se înregistra ca bloc electoral

Corina Bezer

Mișcarea politică Unirea a fost constituită de către cinci formațiuni politice – Partidul Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Politic Democrația Acasă și Partidul Național Liberal.

Liderul USB, Valeriu Munteanu, menționează că, după înregistrarea de către CEC a blocului electoral, va fi desemnat candidatul pentru alegerile din circumscripția Hâncești.

La rândul său, președintele PL, Dorin Chirtoacă, a declarat că ia în calcul posibilitatea de a candida. „Vom discuta cu colegii din teritoriu, precum și cu cei de la celelalte partide din cadrul Mișcării și vom anunța decizia finală”, a scris liberalul pe Facebook.

Astfel, setul de acte depus urmează să fie examinat, iar în termen de șapte zile Comisia va decide în ședință publică cu privire la înregistrarea blocului.

Deocamdată, aceasta este prima cerere de constituire a unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare noi, care urmează să aibă loc pe 15 martie.