Andrei Popov

NEWS ALERT// Ambasadorul Andrei Popov şi-a dat demisia şi a părăsit Partidul Democrat

Corina Bezer

„Demisionez, pentru că îmi e rușine de ceea ce se întâmplă acasă: polarizarea societății, divizarea țării, corupția endemică, percepția că nu există lege și dreptate, controlul politic asupra unor instituții-cheie, impotența demonstrată în cazul furtului și neîntoarcerea miliardului care a fost luat din buzunarul fiecăruia. În calitate de ambasador, am avut situații când a trebuit să mă simt penibil, fiind întrebat cum s-a întâmplat acest furt și ce fel de instituții avem”, a declarat Popov. 

Totodată, Andrei Popov a spus că părăsește Partidul Democrat din cauza că „procesul de decizie în partid nu se ia la sediul partidului, ci în altă parte”.

Deciziile în partid nu se iau pentru binele țării, dar în favoarea intereselor personale ale unora. Când spunem Partidul Democrat, spunem, de fapt, Vlad Plahotniuc, iar atunci când pronunțăm ‘PD’ e ca și cum ai spune un cuvânt de ocară, a precizat Popov.

 Andrei Popov mai avea circa 1,5 ani până la finalizarea mandatului de Ambasador al Republicii Moldova în Republica Austria.