Noi promisiuni marca Igor Dodon la Kremlin. Le promite rușilor că limba română NU va fi stipulată în Constituție
Mai mult, într-un interviu acordat presei ruse, Dodon spune că va tărăgăna adoptarea sintagmei „integrarea europeană” în Constituție. În același timp, el s-a plâns că în sânul majorităţiii parlamentare din Republica Moldova se vorbește despre ieșirea din Comunitatea Statelor Independente.
Precizăm că Igor Dodon a început ieri o nouă vizită de lucru de două zile la Moscova, la invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Astfel, șeful statului şi Vladimir Putin, s-au văzut pentru a şaptea oară în acest an marţi, 27 decembrie, în cadrul summit-ului neformal al ţărilor Comunităţii Statelor Independente (CSI) de la Moscova. În fotografia comună, unde au participat cei nouă şefi de state ai ţărilor CSI prezenţi la eveniment, şeful statului, la fel, s-a aflat în stânga liderului de la Kremlin, doar că de această dată cei doi erau despărţiţi de preşedintele Kârgâstanului.