IGP

Noul șef al IGP, Alexandru Pânzari, a avut astăzi o întrevedere cu Delegația UE la Chișinău

Corina Bezer •

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce țin de evoluțiile în domeniul reformei poliției și nemijlocit stabilirea unor pași concreți în vederea implementării Strategiei de dezvoltare a poliției, care urmează a fi promovată în scurt timp, aceasta fiind o condiționalitate a viitorului suport bugetar.

De asemenea, s-a pus accentul pe viziunea și prioritățile Inspectoratului General al Poliției care urmează a fi realizate pe parcursul anului 2016.

Astfel, Delegația UE s-a arătat deschisă pentru colaborare și continuarea proiectelor în curs de dezvoltare, părțile accentuând necesitatea menținerii unui dialog activ, transparent și deschis.