Patru foști deputați, recunoscuți în calitate de bănuiți pentru cumpăarea altor deputați din Parlamentul R. Moldova

Victoria Muntean

Foștii deputații Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc și Anatolie Zagorodnîi, reținuți pentru îmbogățire ilicită, sunt bănuiți și pentru cumpărarea deputaților în favoarea unui alt partid politic.

Conform PA, cei patru ex-deputați sunt bănuiți că, în perioada noiembrie 2015 – 21 decembrie 2015, fiind aleși pe listele unui partid parlamentar, acționând prin înțelegere prealabilă, din numele unui alt partid parlamentar, au promis și au dat unor deputați, care dețineau mandate de deputat în Parlamentul R. Moldova, mijloace bănești în valută străină în sume care variau de la 200 000 până la 300 000 euro, fiecărui deputat, ceea ce constituie echivalentul sumei de la 4 300 200 lei până la 6 450 750 lei, conform cursului oficial mediu stabilit de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru acea dată, ceea ce constituie proporții deosebit de mari, pentru ca aceștia să părăsească fracțiunea parlamentară din care făceau parte și în calitatea acestora de deputat să voteze proiectele de legi înaintate de partidul de guvernământ din acea perioadă.

Ca urmare a acțiunilor de corupere, la 21 decembrie 2015, deputații cărora li s-au transmis mijloacele bănești au anunțat public că au părăsit fracțiunea parlamentară din care făceau parte.

Menționăm că ex-deputații vizați în această cauză penală sunt urmăriți penal la moment de către procurorii anticorupție și în alte cauze penale de îmbogățire ilicită, respectiv în privința acestora deja sunt aplicate măsuri preventive sub formă de arest preventiv, iar în privința unuia dintre ei, arest la domiciliu.