Pavel Filip și Dacian Cioloș

Pavel Filip: Aduc mulţumiri poporului român pentru tot sprijinul acordat

Corina Bezer

„Este încă un pas pe care reușim să îl facem în recâștigarea credibilității externe și este startul concret al deblocării finanțării externe. Asta înseamnă că cele 60 de milioane de euro vor ajunge în curând la Chișinău pentru a susține proiecte importante pentru oameni și pentru comunitățile locale din țara noastră. Aduc mulţumiri personal prim-ministrului Cioloș și poporului român pentru acest sprijin. El vine într-un moment important pentru țara noastră, când procesele bune de reformă, pe care actuala guvernare le-a început, pot continua cu susținere financiară. Prin această decizie, Guvernul și Republica Moldova mai primesc un semnal care confirmă faptul că drumul pe care mergem este cel corect și că acum depinde numai de noi să-l continuăm prin alte măsuri de reformă, care să ne apropie de spațiul european”, a declarat Pavel Filip pe o rețea de socializare.