Forum de securitate

Premierul Pavel Filip va participa la Forumul de securitate de la Kiev

Corina Bezer

Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul evenimentului vizează provocările la adresa securității regionale și europene, situația actuală din regiune, conflictele prelungite și importanța dialogului în soluționarea acestora.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se spune că, în marja lucrărilor Forumului, Pavel Filip va avea întrevederi bilaterale cu președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi cu omologul său ucrainean, Volodimir Groisman.

Totodată, va avea loc o ședință în format lărgit a delegațiilor din cele două țări, urmată de semnarea a două documente bilaterale pentru intensificarea cooperării moldo-ucrainene, în domeniul transportului aerian și al transportului auto.

Forumul de securitate este la cea de-a XI-a ediție și reunește anual factori de decizie importanți în domeniul politicii externe și securității din întreaga lume.

Rața Diana – stagiar FJȘC USM