Președinta Maia Sandu a promulgat modificările la Codul Electoral care interzic Partidului Șor să participe la alegeri

Ala Găină

Președinta Republicii Moldova a promulgat, pe 4 octombrie, modificările propuse și votate, în aceeași zi, de partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) la Codul electoral, care interzic membrilor fostului Partid „ȘOR” să candideze la alegerile locale din 5 noiembrie. Decretul a fost făcut public de instituția prezidențială.

După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea care interzicea membrilor fostului Partid „Șor” să candideze la alegeri pe o perioadă de până la 5 ani, miercuri, Comisia pentru Situații Excepționale a stabilit mai multe criterii de individualizare a restricțiilor dreptului de a fi ales pentru membrii partidelor declarate neconstituționale.

La modul practic, restricțiile de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie se vor referi la persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor.

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, nu vor fi admise să candideze la alegerile din 5 noiembrie 2023 persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curte la declararea neconstituționalității partidului, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale reținute în cuprinsul hotărârii Curții.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, a spus că „numărul potențial al persoanelor care cad sub aceste restricții este unul mult mai mic decât numărul persoanelor care ar fi căzut sub restricțiile anterioare”. „Vorbim aproximativ de 60-70 de persoane”, a precizat Stamate.