Vitalia Pavlicenco

Președintele PNL Vitalia Pavlicenco și-a depus mandatul

Corina Bezer

Într-un mesaj pe pagina web a PNL, se menționează că funcția de președinte interimar, până la următorul congres, va fi exercitată de un alt membru al conducerii formațiunii.

Vitalia Pavlicenco susține că, de când a asigurat președinția PNL, a promovat mesajul reunirii cu România. „La sfârșitul mandatul meu și al mandatului echipei de conducere, alese acum patru ani, constatăm cu satisfacție că mai multe entități politice au îmbrățișat același obiectiv unionist statutar”.

Politiciana a exprimat mulțumiri „celor care au fost, dar nu mai sunt în PNL, celor care au rămas și sunt membri și simpatizanți ai PNL, celor din segmentul asociativ care au mers mereu alături și împreună cu PNL pentru efortul prin care au contribuit la amplificarea și consolidarea curentului unionist”, a declarat Vitalia Pavlicenco.