Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul uzurpării puterii de stat
Potrivit unui comunicat al PG, „au fost constatate erori de fapt şi de drept la emiterea ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă de fostul procuror genaral interimar, Igor Popa, la 23 iulie 2019, aceasta fiind anulată”.
Amintim că, la 23 iulie, Procuratura Generală a emis ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale, în baza denunţului ministrului de Interne, Andrei Năstase, pentru că nu ar exista infracţiunea de „uzurpare a puterii de stat”, potrivit unui comunicat, remis presei. De partea cealaltă, Andrei Năstase a declarat că refuzul PG reprezintă o „nouă dovadă că uzurparea puterii în stat este o operațiune concertată și coordonată”.
„Plahotniuc Vladimir a acționat în vederea accederii sale la putere și de menținere a sa și a Guvernului aservit, la putere, dispunând prin intermediul judecătorilor Curții Constituționale dizolvarea Parlamentului, continuarea împuternicirilor Guvernului condus de Filip Pavel, în pofida expirării împuternicirilor acestuia, neadmiterea intrării în atribuții a Guvernului condus de Maia Sandu”, a scris Năstase în denunțul depus la Procuratură.
Ministrul de Interne a cerut procurorilor să pornească o cauză penală și să solicite Parlamentului ridicarea imunității deputatului Plahotniuc. Totodată, Andrei Năstase susține că „acțiunile judecătorilor Curții Constituționale au dus la instaurarea unui dualism al puterii şi, în consecință, a unei crize a acesteia, ceea ce a afectat şi extrapolat întreaga societate datorită interpretării ambigue și abuzive a unor norme constituționale, care erau suficient de clare pentru a găsi oportun revenirea ulterioară la interpretarea sensului și modalității de aplicare a acestuia”.