Ședință Guvern

Sancţiuni mai aspre pentru demnitarii care încalcă legislaţia cu privire la integritate

Corina Bezer

Documentele respective urmăresc aplicarea unor măsuri mai dure de prevenire și de combatere a îmbogățirii nejustificate, a conflictelor de interese, precum și a stărilor de incompatibilitate. 

Între prevederile propuse de Guvern se numără aplicarea unor sancţiuni mai aspre demnitarilor care încalcă legislaţia cu privire la integritate şi falsifică declaraţiile cu privire la venit şi interese, până la destituirea acestora din funcţie. Pe lângă aceasta, persoanele demise pe motiv că au încălcat criteriile de integritate nu vor mai putea ocupa funcţii publice. De asemenea, proiectele stabilesc mecanisme de confiscare a bunurilor dobândite prin metode ilicite. 

Conform normelor propuse, în cadrul Centrului Național de Integritate va fi instituită o funcţie de inspector de integritate, care va veghea atent modalitatea de depunere a declarațiilor de venit și interese personale de către funcționari, dar și va avea acces la alte informații confidențiale despre persoanele vizate sau suspecte de fals în declaraţii, conflicte de interese. Aceste prevederi au menirea să eficientizeze activitatea Centrul Național de Integritate, să asigure independența instituțională a instituţiei, precum și să sporească nivelul de credibilitate a comisiei prin fortificarea mecanismelor de verificare a declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, controlul asupra respectării regimului juridic al conflictului de interese.

Pachetul de legi cu privire la integritate urmează a fi adoptat de Parlament.