ULTIMA ORĂ! Curtea Constituţională: Decretul de desemnare repetată a Nataliei Gavriliţa la funcţia de premier este neconstituţional
Şedinţa Curţii Constituţionale a început la ora 10, pe fundalul unui protest, unde câţiva oameni au cerut alegeri parlamentare anticipate. În cadrul examinării, deputatul PSRM, Vasile Bolea, unul dintre autorii sesizării, a declarat că preşedintele Maia Sandu, semnând decretul de numire repetată a Nataliei Gavriliţa la funcţia de prim-ministru a încălcat Constituţia şi principiul neutralităţii politice.
În replică, consilierul preşedintelui în domeniul justiţiei, Olesea Stamate, a declarat că majoritatea parlamentară formată între PSRM şi Pentru Moldova este una de conjunctură, iar în listă se regăsesc persoane cu grave încălcări de integritate.
După aproximativ 2 ore de deliberări, magistraţii Curţii au decis că decretul preşedintelui Maia Sandu de desemnare repetată a Nataliei Gavriliţa la funcţia de premier în condiţiile în care exista un candidat propus de o majoritate parlamentară, este neconstituţional. Astfel, următorul pas este iniţierea consultărilor repetate dintre Preşedinţie şi fracţiunile parlamentare.
Totuşi, Înalta Curte a declarat inadmisibilă sesizarea PSRM de a aprecia dacă prin desemnarea repetată a lui Gavriliţa, preşedintele Republicii Moldova a săvârşit o faptă gravă pentru a fi sancţionată.
Amintim că pe 11 februarie, în pofida candidaturii Marianei Durleşteanu înaintată de majoritatea parlamentară proaspăt formalizată, Maia Sandu a anunțat că o propune repetat pe Natalia Gavrilița drept candidată pentru funcția de prim-ministru.