Matei Adrian Dobrovie

Un partid din România dorește să se extindă în Republica Moldova

Corina Bezer

„Vreau să fiu mult mai prezent acolo (n.r. în Republica Moldova), vreau să întreprind vizite acolo, USR are chiar planuri de extindere în Republica Moldova, vă spun aici în premieră. Noi trebuie să colaborăm cu forțele din Republica Moldova, cu acele forțe pozitive, ale schimbării pozitive, care să introducă acolo niște criterii de integritate, de transparență și să creeze niște instituții funcționale care să aducă o viață mai bună cetățenilor. Ce aș propune pentru 2018 e că exact această relație a decidenților din România cu cetățenii Republicii Moldova să fie directă, să nu mai fie intermediată prin aceste partide care vremelnic se află la guvernare”, a declarat Dobrovie, citat de Infoprut. 

Dobrovie a atras atenția asupra importanței anului 2018 pentru Republica Moldova. „2018 este an electoral în Republica Moldova în care, iată, există această miză foarte mare: dacă forțele oligarhice pro-europene vor câștiga sau vom asista la o victorie pro-rusă”, a spus acesta, explicând că cetățenii Republicii Moldova nu văd îmbunătățirea nivelului lor de trai, nu simt în buzunarele lor efectele reformelor clamate de clasa politică aflată la guvernare. „Iată perversitatea actualului joc de la Chișinău: acești așa-ziși europeni care conduc în momentul de față au perpetuat corupția și sărăcia în Republica Moldova și din această cauză riscăm să ajugem la un rezultat pe care și România a încercat să îl evite – să ajungă pro-rușii la putere”, a punctat Dobrovie.