Conferință de Presă Tiras-Tighina

Veteranii de război critică dur acțiunile lui Dodon

Corina Bezer

Potrivit veteranilor de război din cadrul Asociaţiei „Tiras – Tighina”, Igor Dodon a întreprins acţiuni grave şi neconstituţionale atunci când l-a felicitat pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii sau atunci când a depus flori la monumentul cazacilor care ne-au atacat în anul 1992. „Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, în campania electorală şi după alegeri, a făcut declaraţii deosebit de grave, anti-constituţionale, anti-statale, cu chemări la violenţă şi destabilizarea ordinii de drept spre un război hibrid”, a declarat Anatolie Caraman, președintele AVR „Tiras-Tighina”. „Cum să ne cerem scuze de la călăii, mercenarii, de la cei care ne-au creat o regiune separatistă unde lumea trăieşte în frică?”, a adăugat Alexandru Banari, veteran de război și președintele Asociației „Justețe”. 

Veteranii de război cer Parlamentului să intervină şi să-l sancţioneze pe Dodon pentru comportamentul neadecvat de care a dat dovadă până acum. Potrivit acestora, dacă nu se vor lua măsuri imediate, acţiunile lui Dodon vor duce la destabilizarea situaţiei din Republica Moldova şi la pierderea definitivă a Transnistriei.

„Domnule Igor Dodon, este foarte periculos să te joci cu focul atunci când proporţia alcătuieşte 30 de procente la 70 de procente. Cerem ca Parlamentul Republicii Moldova să intervină pentru a stopa acţiunile de trădare de stat şi de neam de către preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon”, a conchis Anatol Caraman.

Amintim că în ultima perioadă, Igor Dodon s-a remarcat prin acţiuni nedemne de un preşedinte de ţară. De la introducerea aşa-zisei limbi „moldoveneşti” pe site-ul preşedinţiei, la felicitarea liderul separatist de la Tiraspol – Vadim Krasnoselski, Igor Dodon a stârnit reacţii negative în rândurile societăţii civile.

Conferință de Presă Tiras-Tighina, Anatol Caraman