Vezi ce spune Vlad Filat despre sentinţa lui
Sentința a fost executată de către magistrații de la Judecătoria Buiucani, după un timp îndelungat de audieri atât a părții acuzatorii, cât și a părții apărării.
Acestuia i-au fost sechestrate bunuri de peste 4 milioane de lei şi i-a fost retras Ordinul Republicii.
Vlad Filat susţine că este nevinovat, iar în discursul său public a declarat că este vorba despre o răfuială politică pusă la cale de prim-vicepreședintele autosuspendat al PD, Vlad Plahotniuc.
În mesajul său, acesta a declarat
Nu-mi este frică de sentința lui Plahotniuc, dar mă îngrozește unde a ajuns Republica Moldova, iar cel mai mare regret este că am fost și eu complice la tot ce s-a întâmplat. Deși eram avertizat că anume asta se va întâmpla, nu îmi venea să cred că așa ceva e posibil, pur și simplu nu credeam că acest om nu are nimic sfânt și că ar putea să calce și pe cadavre ca să ajungă premier.
După ce i-a fost declarată pedeapsa, acesta a declarat:
Trebuiau ca ședințele să fie publice și să vedeți și voi ce se face. Trebuia să vedeți și voi câte erori s-au făcut în acest dosar, chiar de la început
Precizăm faptul că procurorul Adriana Bețișor a cerut o pedeapsă de 19 de închisoare și amendă de 3000 de unități convenționale.
Ştirea se actualizează.