dd

Victor Ponta: „Vom insista pe fonduri de pre-aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova”

Corina Bezer

ddPro Româna a trimis pe cineva de aici să reprezinte R. Moldova în Parlamentul European. Nu e vorba neapărat de voturi, dar Iurie Leancă ar putea  sprijini la Bruxelles lucruri concrete: cum se fac procedurile pentru folosirea banilor europeni, cum să prelungim proiectele din România în R. Moldova, cum putem să avem subvenții în agricultură, lucruri concrete, nu vorbe, de care s-a săturat toată lumea. Chiar o să avem pe cineva de aici de la Chișinău pe locuri eligibile”, a declarat Victor Ponta. 

ff

 „Vom avea mai multe priorități: bineînțeles avea o Românie puternică, care să demonstreze unitate la nivel de decizie de interes național . Și pentru mine relația cu R. Moldova, după aderarea la UE și NATO, ar trebui să devină al doilea obiectiv. Să facem așa ca eurodeputații să nu voteze pentru afiliere ideologică. Vom depune toate eforturile ca în rezoluțiile Parlamentului European să oferim această perspectivă europeană pentru RM și vom insista pentru oferirea de fonduri de pre-aderare pentru RM. Vom face tot posibilul ca autostrada Unirii să ajungă până la Chișinău, să construim poduri peste Prut. Vom face tot posibilul ca autostrada Unirii să ajungă până la Chișinău, să construim poduri peste Prut. Acestea sunt prioritățile noastre la Bruxelles”, a declarat Iurie Leancă, candidat pe listele Partidului Pro-România la alegerile europarlamentare. 

dd

Pe listele partidului Pro România în alegerile pentru Parlamentul European se regăsește și comisarul european Corina Crețu, precum și fostul premier român  Mihai Tudose.

ff