(VIDEO) Mișcarea Politică UNIREA a protestat la Varnița, Anenii Noi, în fața unui post ilegal instalat de autoritățile neconstituționale de la Tiraspol
Mișcarea Politică UNIREA cere deputaților de bună credință din Parlamentul RM să creeze o comisie parlamentară de anchetă pe acest subiect, pentru a apăra drepturile cetățenilor din stânga Nistrului, care sunt împiedicați, inclusiv, să se deplaseze către propriile terenuri agricole.
"Instalarea celor 37 posturi ilegale obstrucționează libertatea de circulație a populației, care este intimidată și supusă controalelor contrar legii de către separatiști, pe teritoriul care este sub jurisdicția autorităților de la Chișinău. Aceste acțiuni ale Tiraspolului încalcă integritatea teritorială, independența și suveranitatea RM, iar pe această cale solicităm OSCE, ca parte a formatului de negocieri 5+2, dar și altor organizații internaționale pentru a lua atitudine față de abuzurile și acțiunile unilaterale ale Tiraspolului, care reprezintă un regres în procesul de reglementare transnistreană și contravin angajamentelor asumate în cadrul pachetului Berlin Plus", au declarat unioniştii.
Manifestanţii au condamnat totodată servilismul față de Tiraspol și comportamentul sfidător al lui Igor Dodon în raport cu propriii cetățeni, care în loc să se implice pentru a pune capăt acestor acțiuni provocatoare, i-a adresat mulțumiri așa-numitului lider separatist Krasnoselski, cităm: ”pentru abordarea constructivă a soluționării problemelor de circulație cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”.
Amintim că în perioada stării de urgență, Tiraspolul a instalat ilegal peste 30 de posturi în jurul localităților aflate sub controlul autorităților constituționale, iar încercările observatorilor militari din Forțele Mixte de Pacificare de a se deplasa la fața locului, pentru a documenta regulamentar încălcările, au fost blocate de fiecare dată de către partea transnistreană. Recent, Comisia Unificată de Control a anunţat că partea transnistreană a refuzat să examineze, la şedinţa structurii, subiectul legat de efectuarea unei analize complexe a situației din zona de securitate. Nu a fost găsită o soluție nici pentru deplasarea observatorilor militari pentru cercetarea posturilor instalate ilegal.