(VIDEO) Natalia Morari, despre motivele de a se implica în politică: „Atâta disperare și deznădejde nu am simțit niciodată”

Ala Găină

Jurnalista Natalia Morari spune că a decis să se implice mai activ în viața politice întrucât nu poate face abstracție de disperarea și deznădejdea din societate. Ea spune că toată această stare a venit ca o „avalanșă” începând cu anul 2021, întrucât oamenii au avut așteptări mari de la actuala guvernare, care însă nu s-au îndeplinit. 

„Pe plan personal, pot spune că mă simt o persoană împlinită, dar eu nu pot face abstracție de ceea ce se întâmplă în jurul meu în societate. Atâta disperare, deznădejde, pesimism nu am simțit niciodată în cei 15 ani cât am practicat jurnalism politic. Eu cred că această disperare și stare de deznădejde a apărut ca o avalanșă din 2021 încoace, pentru că noi am avut speranțe mult prea mari în 2021, atunci când s-a întâmplat schimbarea. Nu zic că oamenii nu plecau până în 2021. Și atunci plecau, doar că ei plecau ca să revină. Eu simt că acum oamenii pleacă ca să nu mai revină niciodată. Am obosit ca de fiecare dată, la fiecare ciclu electoral, politicienii ne promit că viața va fi mai bună, dar peste ceva timp înțelegem că asta sunt lozinci goale. Eu am 40 de ani, eu vreau să trăiesc în această țară, eu vreau ca copilul meu și poate viitorii copii să trăiască în această țară. Eu personal am obosit. Am obosit să-mi leg speranța în alți oameni, să ascult cât de bine va fi, dar de la niciunul nu aud cum concret ei asta vor face. Eu cred că a venit timpul să vină și oameni noi în politică. Am hotărât să mă implic în politică pentru că am obosit și vreau să fac schimbarea adevărată”, a declarat Natalia Morari, în cadrul interviului pentru Unimedia.

În același timp, Natalia Morari admite că și-ar putea crea propriul partid, însă eventuala înființarea a formațiunii politice depinde de rezultatul pe care-l va obține la scrutinul prezidențial.

Cel mai probabil așa va fi, dar asta va depinde de ce rezultat voi obține în această campanie. Pentru mine este important ca rezultatul în această campanie să-mi permită, în public, să spun: „Asta nu sunt eu, nu sunt acei mii de oameni care au pus semnătura, asta sunt și zeci sau sute de mii de oameni care au votat pentru mine”, a mai declarat Morari.