Eugen Tomac

(VIDEO) Raportul de activitate a lui Eugen Tomac după patru ani de mandat

Corina Bezer

„Dacă în 2008, când nu credea nimeni şi veneam la Chişinău cu mesajul – „Basarabia, cetăţenia este dreptul tău”, iată că din 2008 până în 2016 lucrurile s-au schimbat fundamental, iar astăzi, aici, în Republica Moldova, aproape 600 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova deţin şi paşaportul românesc. Acest proces trebuie continuat cu toată forţa”, a declarat Eugen Tomac în cadrul unei conferințe de presă. 

Printre alte iniţiative ale sale sunt reducerea cu 90% a taxelor consulare în procesul de redobândire a cetățeniei române, acordarea unui ajutor foștilor deținuți politici de la Tiraspol, precum şi declararea zilei de 27 martie ca zi de sărbătoare naţională.

„Toată activitatea mea politică este construită în aşa fel încât rezultatele şi iniţiativele pe care le propun să aducă la o apropiere cât mai mare între cele două state româneşti”, a conchis deputatul român. 

Eugen Tomac a declarat că activitatea sa nu se opreşte aici şi speră ca la alegerile parlamentare din 11 decembrie să fie votaţi Doru Dendiu şi Constantin Codreanu din partea Partidului Mişcarea Populară.

Amintim că alegerile parlamentare din România vor avea loc pe data de 11 decembrie curent. În Republica Moldova vor fi deschise 35 de secţii, mai multe decât în anii precedenţi.