Prevederile Legii nr. 34 din 29 februarie 2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, care va intra în vigoare din 1 ianuarie 2025 sunt aspru criticate de fosta candidată la prezidențiale, Victoria Furtună. Potrivit ei, au fost limitate decontările în numerar, sub formă de dividente în suma ce depășește 100 de mii de lei anual per asociație sau acționar începând cu 1 ianuarie 2025.
Furtună spune că această modificare nu doar încalcă drepturile investitorilor de a beneficia de rezultatele activității, dar nici nu s-a ținut cont de faptul ce ține de parametrii întreprinderii, dacă este micro, mică, mijlocie sau mare.
„Astfel, pentru o micro-întreprindere, limita de 100 de mii de lei poate să fie corespunzătoare, pe când pentru o întreprindere mare reprezintă un nivel mizer. De asemenea, se interzice întreprinderilor să efectueze plăți în numerar în temeiul contractelor de împrumut în suma ce depășește 100 de mii de lei anual”, a declarat Victoria Furtună.
Potrivit fostului procuror anticorupție, această limitare nicidecum nu este condiționată de mărimea întreprinderii, numărul persoanelor care au acordat împrumuturile, dacă împrumuturile au fost acordate anterior în numerar sau prin transfer.
„În pofida tuturor limitărilor din această lege, mai este un lucru care frapează. Conform articolului 6 (b), se permite nelimitat acordarea creditelor de către bănci în numerar, cât și achitarea împrumuturilor creditelor către bănci în sume nelimitate în numerar, iar conform articolului 6(d), se permite nelimitat atragerea de depozite de către bănci și onorarea obligațiunilor aferente față de deponenți. Aceste puncte contravin scopului prezentei legi, dragă guvernare, indicată în articolul 1, aliniat 2. Scopul prezentei legi este stimularea plăților efectuate prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar, în vederea creșterii nivelului de transparență și securitate. De ce o întreprindere, care nu este bancă, nu are dreptul să achite în numerar împrumuturile către persoanele fizice, iar băncile sunt favorizate și au drepturi nelimitate să achite în numerar către persoane fizice?”, a declarat Victoria Furtună.
Mai mult, președinta Asociației „Vox Populi, Vox Dei” spune că modificările în cauză sunt în detrimentul intereselor cetățenilor simpli, a businessului și, cu atât mai mult a statului, care distruge propria economie.
„Favorizate sunt numai băncile comerciale, care au drepturi nelimitate și supra-profituri pe seama agenților economici și persoanelor fizice, cetățeni ai Republicii Moldova”, a conchis Victoria Furtună.