Vlad Bileţchi (AUR): Vom plăti amenda agricultorului moldovean sancţionat
„Am vorbit cu colegii din Alianța pentru Unirea Românilor și vom face o chetă ca să putem plăti amenda nedreaptă ce a fost aplicată agricultorului Sergiu Dimineț, dar numai dacă acesta va accepta ajutorul nostru. AUR dorește susținerea fermierilor moldoveni și nu amendarea lor”, a declarat preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, Vlad Bileţchi.
Potrivit lui Bileţchi, AUR are ca şi pilon de bază – libertatea, inclusiv cea de a protesta.
„Este greu să faci agricultură în Republica Moldova în condițiile în care fermierii nu sunt deloc ajutați și ei trebuie să se bată cu piața europeană unde se primește ajutor de cel puțin 200 de euro pentru fiecare hectar de pământ lucrat. AUR are ca și pilon libertatea, inclusiv cea de a protesta. Trebuie să facem clar diferența între o faptă rea și un protest inedit a unor fermieri care sunt disperați”, a precizat Vlad Bileţchi.
Agricultorul care a brăzdat o porțiune din gazonul din fața Catedralei Mitropolitane "Naşterea Domnului" va plăti 3.300 de lei amendă. Amintim că acum cinci luni, fermierii au organizat un şir de proteste în fața Parlamentului și Guvernului. Ei solicitau să li se ofere compensații pentru pierderile suportate în timpul secetei, dar și reducerea TVA-ului de la 12 la 8%.