Descoperă beneficiile consumului de apă
Te menține în formă:
Un pahar de apă consumat înainte de fiecare masă te ajută să nu acumulezi mai multe calorii decât are nevoie corpul tău. Apa contribuie la arderea caloriilor și detoxifierea organismului. Fără un consum zilnic și corect de apă, alimentele nu pot fi procesate și asimilate corespunzător. Se recomandă de asemenea consumul de fructe și legume, ca: bananele, pepenele verde și galben, grapefruitul, castraveții, dovleceii și roșiile. Acestea conțin o cantitate substanțială de apă.
Îți dă o doză de energie:
Atunci când suntem deshidratați apare senzația de oboseală. Tocmai de asta este indicat sa bem câte un pahar de apă de fiecare dată când simțim că nu mai avem energie. Apa crește rezistența la efortul fizic și intelectual. Cu ajutorul ei, are loc transportarea oxigenului din sânge și a nutrienților către celulele organismului.
Te ajută să ai un ten sănătos:
Apa hidratează celulele, îmbunătățește circulația și oferă tenului hidratarea de care are nevoie. Deshidratarea se observă mai întâi la nivelul pielii, astfel dacă te confrunți cu un ten uscat, știi care este soluția. De asemenea, consumul suficient de apă previne ridurile fine și conferă tenului strălucire.
Ajută la digestie
Apa este elementul esențial care ajută în reglarea digestiei și elimină toxinele acumulate în organism. Nutriționiștii recomandă consumul de apă caldă pe stomacul gol pentru a stimula digestia. Conform acestora, apa rece duce la acumularea de grăsime în intestine și elimină mineralele benefice atunci cînd este consumată imediat după masă.
Organismul nostru are nevoie de hidratare zilnic, prin urmare nu uitați de regula celor 2 litri de apă.
Pentru ca să consumi suficientă apă, poți recurge la aplicațiile care să îți amintească de acest lucru:
Water Drink Reminder– va determina cît de multă apă trebuie să consumi zilnic. Este necesar doar să îți introduci greutatea și vei afla cîte pahare de apă sunt necesare organismului tău.
O altă aplicație este Aqualert și are următoarele funcții:
– Notificări care îți amintesc că e timpul să bei apă
– Calculează câte porții de apă ți-au mai rămas
– Este ușor să adaugi sau să elimini porția
– Conține un istoric despre consumul de apă din zilele precedente și un nivel prin care aflați cât de eficient v-ați hidratat: foarte bine, mediu, scăzut.