foto:observator.a1.ro

Facilitarea accesului medicamentelor pe piața autohtonă

Valeria Botnaru

În cazul medicamentelor înregistrate de către Agenția Europeană pentru Medicamente sau în țările: Elveția, SUA, Canada, Japonia, Australia, solicitantul înaintează o cerere privind evaluarea dosarului în procedură simplificată. Producătorii din aceste țări nu vor mai depune substanțe de referință, impurităţi și mostre de medicament pentru efectuarea controlului calității la etapa autorizării. 

De asemenea, solicitantul va depune o declaraţie pe proprie răspundere, în care să specifice că dosarul depus este identic cu cel acceptat de către EMA. Această măsură îl va responsabiliza pe deținătorul de certificat de înregistrare a medicamentului și ulterior va contribui la supravegherea medicamentelor, care urmează să fie plasate pe piața Republicii Moldova.

Totodată, termenul de examinare a cererilor va fi de pînă la 60 de zile, în comparație cu 210 zile cît era indicat în procedura națională, pînă la aprobarea noilor prevederi.

Liber TV amintește că noul Ordin face parte din Planul de Acțiuni pentru anul 2016, cu scopul de a identifica soluții  pentru redresarea situației din domeniul medicamentului și activității farmaceutice.