Șapte ambulanțe au fost donate R. Moldova
Austria, Republica Italia, Regatul Danemarcei și Finlanda au donat astăzi Republicii Moldova mai multe loturi de ajutoare umanitare prin Mecanismul de protecție civilă al UE.
„Suntem aici împreună, pentru că am decis să ajutăm în această criză cumplită, provocată de războiul din Ucraina. Noi toți, din spațiul european, ne-am implicat în rezolvarea unor provocări, la care nu ne-am așteptat niciodată. Ajutorul vostru contează foarte mult, pentru că nici una dintre țările noastre nu a fost pregătită să facă față unui război atât de apropiat și amenințător”, a menționat ministrul Ana Revenco.
„Îmi exprim recunoștința față de toate statele membre ale UE pentru eforturile de sprijinire a Republicii Moldova și vă asigur că UE va continua să ofere asistență și în săptămânile următoare. Oamenii din Moldova au manifestat o solidaritate remarcabilă, în momentul în care au întâmpinat refugiații din Ucraina cu brațele deschise. Mulțumesc autorităților din Moldova pentru dăruire”, a menționat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Astfel, prin Mecanismul de protecție civilă al UE, în Republica Moldova a venit ajutorul umanitar din partea Republicii Austria, în valoare de 37 mii euro (colete de igienă, corturi, paturi, saltele, perne), din partea Finlandei, în valoare de 582 mii euro (corturi cu încălzire, corturi pentru baie, bucătărie de cîmp), din partea Regatului Danemarcei, în valoare de 114 mii euro (7 ambulanțe) și din partea Republicii Italia, în valoare de 56 mii euro.
La eveniment au mai participat Jānis Mažeiks (Ambasador, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova) E.S. Stella Avallone (Ambasadorul Extraordinar Plenipotențiar al Austriei), E.S. Lorenzo Tomassoni (Ambasadorul Extraordinar Plenipotențiar al Republicii Italia), Mikael Matilla (Expert coordonare operațională, Finlanda).