ai grija de ten

Pregătește-ți pielea pentru sezonul rece

Carolina Costin

Pentru a ne asigura că vom face faţă mofturilor vremii, trebuie să pregătim tenul într-un mod aparte şi puţin diferit faţă de ultimele luni. Chiar dacă sunteţi mulţumite de proprietăţile demachiantului trei în unu, de uşurinţa folosirii lui, toamna trebuie să revenim la demachiantul banal şi la clasica loţiune tonică. Acestea, folosite individual, asigură o curăţare mai profundă şi o hidratare temeinică. 

Machiajul
Contrar ideilor preconcepute, toamna este recomandat şi indicat să foloseşti fond de ten şi pudră. Un astfel de machiaj formează o peliculă protectoare care nu va lăsa praful din atmosferă să îţi afecteze tenul! 

 

Îngrijire zilnică
Nu mai omite crema de noapte. Aceasta trebuie reaşezată pe noptiera de lângă pat. Tenul trebuie ajutat să se adapteze la noile temperaturi, ceva mai scăzute. Pentru crema de zi putem folosi o loţiune uşoară de faţă care va hrăni intens tenul. De asemenea, dacă aveţi peste 25 de ani şi nu aţi folosit o cremă contur de ochi, acum este timpul să o cumpăraţi!

 

Îngrijire periodică
Toamna este sezonul în care avem fructe şi legume la discreţie, aşa că ar fi păcat să nu le folosim pentru a ne înfrumuseţa. Masca din roşii este mai mult decât binefăcătoare pentru tenul gras datorită proprietăţilor astringente. Cea de struguri ajută la o exfoliere delicată, iar pentru tenul uscat puteţi încerca pepene galben în combinaţie cu un gălbenuş de ou. 

 

Hrănire şi hidratare
Tenul trebuie tratat la exterior cu tot felul de creme, dar hrănirea şi hidratarea interioară sunt esenţiale. O cură de fructe şi legume proaspete şi consumul a cel puţin doi litri de apă pe zi sunt calea ta spre un ten luminos şi sănătos, iar un surplus de vitamina C este mereu binevenit. 

 

5 masti de ten pentru toamna

 

Mastile cosmetice speciale pentru toamna imbunatatesc culoarea si textura pielii, curata pielea in profunzime, inlatura celulele moarte si invioreaza tenul obosit. Exact lucrurile de care pielea ta are nevoie dupa un sezon extenuant de vara. Incearca cele cinci retete “delicioase” recomandate mai jos, in special pentru ca rezultatele vor fi vizibile, iar acestea sunt ieftine si usor de preparat acasa.

Masca cu dovleac
Dovleacul este una dintre cele mai bogate legume in vitamine: vitamina A, C, E alaturi de calciu, fier, magneziu si zinc. Miezul crud de la dovleac, dat pe razatoare, poate fi amestecat cu albus de ou batut si un strop de zeama de lamaie. Masca este utila tenurilor normale si grase. Se mentine 20 de minute si apoi se clateste tenul cu infuzie de plante. Acelasi miez de dovleac zdrobit, amestecat cu miere de albine, constituie o masca placuta si racoritoare pentru tenurile uscate si se aplica la fel.

Masca cu struguri 
Strugurii sunt fructe foarte bogate in antioxidanti, ajutand la curatarea pielii si la indepartarea impuritatilor de pe piele. Aceasta masca are rolul de a face pielea sa devina mai catifelata si mai supla, redandu-i aspectul luminos si reintinerind-o. Ca ingrediente, ai nevoie de 10 boabe mari de struguri, de o lingura de suc de mere si o lingura de suc de portocale. Zdrobeste struguriii si amesteca-i cu sucul de mere si de portocale. Cu ajutorul unui disc demachiant sau al unui bucati de vata intinde masca-lotiune pe toata fata, evitand zona ochilor. Lasa sa actioneze timp de 10 minute, dupa care clateste-ti tenul cu apa rece.

Masca cu gutuie
Gutuile proaspete de toamna contin elemente nutritive care ajuta la refacerea colagenului natural al pielii si la prevenirea ridurilor de expresie. Alege o reteta simpla pentru prepararea careia vei avea nevoie de pulpa fructului, care se da prin razatoarea fina si se amesteca cu ulei de migdale si o lingurita de pudra de talc. Aceasta pasta se aplica pe fata curata, insistand pe zonele cu probleme. La final poti spala tenul cu lapte proaspat sau cu apa minerala.

Masca cu mere 
Marul este un fruct cu intrebuintari multiple care da rezultatele cele mai bune atunci cand vrei sa diminuezi porii dilatati si sa redai pielii luminozitatea. Daca alegi masca cu mar, pielea deshidratata si lipsita de elasticitate isi va reveni. Amesteca miez de mar dat pe razatoare cu un albus batut si aplica masca in strat uniform. Dupa 10 minute, masca se indeparteaza cu apa calduta, iar pielea ta isi va recapata stralucirea.

Masca cu ulei de masline
Uleiul de masline este potrivit pentru orice reteta naturista. Recunoscut ca un pretios ajutor al sanatatii, specialistii recomanda aplicarea unei masti pentru fata cu ulei de masline cel putin o data pe saptamana. Cea mai potrivita pentru ingrijirea tenului toamna si prevenirea deshidratarii acestuia este masca pe baza de galbenus de ou, ulei de masline si vitamina A. Se amesteca bine galbenusul de ou cu uleiul de masline si se adauga 15 picaturi de vitamina A, iar pasta obtinuta se pastreaza pe tenul curatat timp de 20 de minute. Rezultatul este uimitor, iar pielea ta va fi infinit mai catifelata!