ff

12.000 de lei vor fi alocați pentru 80 de elevi din familii social-vulnerabile sub formă de burse

Corina Bezer

În acest an, la concurs au participat 207 tineri. În urma evaluării dosarelor depuse, experţii au selectat 80 de elevi, care îşi fac studiile în 35 de instituţii medii de specialitate.

Banii acordaţi sunt destinaţi pentru necesităţile elevilor, precum cazare, masă, procurarea cărţilor şi a materialelor didactice necesare pentru orele practice.

„Aceste burse sunt mai degrabă de merit, căci acești tineri sunt curajoși și creativi, cu un potențial enorm și faptul că s-au pomenit în niște împrejurări nu tocmai favorabile i-a făcut mai puternici și mai responsabili. Vreau să vă felicit și să vă doresc perseverență și multe reușite", a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

Programul „Burse pentru tinerii dezavantajați" a fost lansat în 2010, fiind implementat de către Centrul de Informaţii Universitare, cu suportul financiar al unei fundaţii, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.

Scopul programului este de a contribui la şcolarizarea tinerilor care provin din medii dezavantajate, astfel încât să fie eliminată inechitatea accesului la studii, pentru ca toți tinerii să obţină ulterior o profesie și să se integreze în societate.

Autor: Corin Mironov, reporter – stagiar

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU