
15 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center
Un alt avion, cu 64 de pasageri şi cinci terorişti la bord, a căzut peste clădirea Pentagonului. În scurt timp, o altă cursă, a cărei țintă finală se presupune că ar fi fost Capitoliul sau Casa Albă, s-a prăbușit în Pennsylvania, după ce pasagerii s-au luptat cu teroriștii.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au lovit în simbolurile economice şi militare ale Americii. După acea dată, Washingtonul s-a văzut nevoit să-şi revizuiască strategia militară pentru noul război cu un inamic nevăzut.
În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriştii. Majoritatea covârşitoare ale celor morţi erau civili, inclusiv cetăţeni din 90 de ţări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puţin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbuşirii World Trade Center.
Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea terorişti al-Qaeda, şi adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte ţări şi-au întărit şi ele legislaţia antiteroristă şi au extins puterile forţelor de aplicare a legii.