
16 motive, în viziunea fraților de peste Prut, pentru care sa „NU” vizitezi niciodată Republica Moldova
Poţi să bei vin moldovenesc de la tine de-acasă
Vinăria Purcari a creat vinul „Maluri de Prut“, jumătate moldovenesc, jumate românesc, ca să nu ţi se facă prea dor de-acasă. Vinul combină două soiuri care îşi au originea de pe ambele maluri ale Prutului: Feteasca Neagră din România şi Rară Neagră din Republica Moldova. Poţi să te scuteşti de-un drum în Republica Moldova şi să-i guşti aromele de la tine de-acasă, comandând o sticlă de pe pagina malurideprut.md. O primeşti la uşă cu mesaj care te va emoţiona de la un frate basarabean. Un motiv deştept să stai acasă!
Câmpurile din Republica Moldova, de-a dreptul anoste
Nimic spectaculos de văzut pe câmpuri. Conduci preţ de ore întregi şi de-a stânga şi de-a dreapta şoselei doar câmpuri arse de soare, lăsate în paragină chiar de mama natură.
Noaptea – beznă absolută
Ce Cale Lactee şi stele căzătoare? Poveşti de adormit copiii. Aici, nopţile sunt, efectiv, o pauză înfricoşătoare de la lumină. Copiii basarabenilor au toate motivele din lume să vrea să doarmă cu lumina aprinsă.
Mai rău, nu prea ai pentru ce să te trezeşti dimineața…
După aşa nopţi, ai zice că dimineţile sunt o binecuvântare. Nu şi aici. Răsăritul e o luminiţă palidă care nu trezeşte nici cele mai alerte găini iar plantele au uitat demult de fotosinteză.
Și nici nu prea ai cu ce să-ţi umpli timpul
Aici, toată lumea stă în casă. Nu ai nimic de făcut. Tinerii stau toată ziua cu ochii în computere şi în cărţi pentru că nu au ce face afară. Nici măcar câinii nu au la cine latră.
De fapt, toate activităţile moldovenilor sunt de-a dreptul banale
Natura nu a fost deloc darnică cu oamenii acestor locuri. Puţurile sunt secate, bălţile fără de pește iar râurile sunt firicele de apă care abia adapă o turmă de oi pe an.
Femei urâte ca nicăieri altundeva
Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, femeile din Republica Moldova sunt de o sluţenie rar întâlnită. Nici make-up artiştii de la Hollywood nu le-ar putea ajuta să-i păcălească pe bărbaţi să le cadă pradă farmecelor (la propriu).
Urâte şi foarte neprietenoase
De departe unele dintre cele mai antisociale femei din lume – nu merg la petreceri, nici dacă sunt organizate în cinstea lor, iar când vine vorba să fie gazde, ospitalitatea le lipseşte cu desăvârşire.
Poate e de la mâncarea tradiţională care…
Se confundă uşor cu experimentele de la orele de chimie combinate cu cele de la biologie. Deloc apetisant, deloc săţios. Ca şi cum ai mânca urzici crude cu sos de lobodă.
E drept, nici agricultura nu prosperă…
De unde mâncare pe îndestulate şi de lins pe degete, când nu munceşte nimeni pământul şi aşa neroditor? Tradiţia aratului, semănatului au fost demult uitate aici.
…iar tradiţiile nu mai sunt transmise din tată în fiu
Imaginile bucolice sunt de domeniul trecutului. De fapt, păstorii s-au mutat cu toţii la oraş şi folosesc oile la întreţinerea spaţiilor verzi. Mult mai eficace decât maşinile de tuns iarbă.
Un soi de desert al estului – fără păduri, ape sau creste montane
E atât de deprimant peisajul ca nici aventurierii sau alpiniştii nu se încumetă să îl cucerească. Le e frică să nu cadă în… depresie.
De fapt, nimeni nu se încumetă să ridice clădiri în acest loc uitat de lume
În aceste locuri e foarte probabil ca sălbăticiunile să fie ca la ele acasă. Asta pentru ca omul n-a îndrăznit să le cucerească prin construcţii. Cu asemenea privelişti, cine s-ar încumeta?
Spiritualitatea lipseşte cu desăvârşire…
Un loc unde şi soarelui îi este frică să apună. Aici, cu siguranţă, spiritualitatea nu s-a născut la sat.
Şi nici nu s-a mutat la oraş
A dispărut odată cu electricitatea. Chişinăul – un oraş cufundat în întuneric, deloc prietenos cu turiştii pe timp de noapte.
Un loc unde nici furnicile nu-şi fac muşuroi
Și nici artişti nu-şi întind pânzele. Peisaje lipsite de poezie, de frumos, de spectacol de culori şi anotimpuri. Decât să te expui lor, mai bine stai acasă şi te uiţi la un film de acţiune din ‘90.
Fără îndoială, nu ai niciun motiv pentru care să vizitezi Republica Moldova. Nici oamenii, nici peisajele ori mâncarea, nimic nu te va convinge că acest loc e rupt din Rai.
Sursa foto: Maxim Chumash