
9 mai se amână! Dodon anunță că așa-numita Ziua Victoriei va fi marcată la 24 august, când este comemorată Operațiunea Iași-Chișinău
Într-o postare pe Facebook, președintele Igor Dodon a menționat că decizia s-a luat „reieșind din situația de criză în care ne aflăm și restricțiile impuse de autorități privind manifestările în masă”.
Totuși, Dodon nu se dezice de unele acțiuni. Vorbim despre restaurarea și amenajarea complexelor memoriale, salubrizarea cimitirelor militare, vizitarea și felicitarea veteranilor la domiciliu, depunerea pe 9 mai a coroanelor de flori de către conducerea de vârf a țării.
Menționăm că la 24 august, atunci când Dodon vrea „Ziua Victoriei”, este comemorată Operațiunea Iași-Chișinău. 24 august 1944 este ziua în care trupele sovietice au cucerit oraşul Chişinău și au preluat controlul asupra întregului teritoriu dintre Prut și Nistru. Această zi era considerată de propaganda sovietică ca „ziua eliberării Moldovei de sub cotropitorii fascişti germano-români”.
În realitate, după această dată, în acest spațiu a fost restabilit regimul totalitar sovietic comunist, a fost reluat procesul de comunizare a teritoriului dintre Prut şi Nistru, de persecutare a valorilor naționale, de anihilare a tuturor valorilor democratice, a drepturilor și libertăților populației locale.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU