Seceriş

A început campania de prevenire a incendiilor la seceriş

Corina Bezer

Acum trei săpătmâni a fost dat start recoltării roadelor din lanurile de grâne. În acest context, angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au luat la evidență obiective destinate recoltării, dar și cele destinate depozitării și prelucrării cerealelor. "În această campanie sunt antrenate peste nouă mii de unităţi tehnice care urmează să efectueze recolta. Este foarte important ca oamenii să ţină cont de respectarea regulilor anti-incendiare, să-şi pregătească combinele, să fie dotate cu mijloace primare de intervenţie şi cel mai important să nu utilizeze focul deschis în perioada de recoltare", a declarat Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă DSE. 

Pompierii supun verificărilor tehnica de recoltare. În mare parte, atenţia inspectorilor este orientată pentru verificarea mijloacelor primare de intervenţie în caz de incendii, dotarea combinelor cu inventar necesar, dar şi izolărea lanurilor prin fâşii arate faţă de drumuri, păduri şi căi ferate,. Pompierii îndeamnă oamenii implicaţi în recoltarea grânelor să nu admită utilizarea focului în apropiere de masivele cu cereale şi să evite fumatul în preajma lanurilor.

Mai mult, se interzice alimentarea şi reparaţia tehnicii pe suprafeţele cu rod, pentru a evita aprinderea şi extinderea focului. Totodată, specialiştii interzic arderea resturi vegetale pe câmp. În caz de situații de risc, oamenii sunt îndemnați să sune de urgență la telefonul 901.