Accident Edineț

Accident grav în raionul Edineț! Un bărbat a murit, iar alții sunt răniți

Corina Bezer

Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al IP Edineț, susține că într-o curbă, șoferul automobilului de marca Audi A4  a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu, a intrat în gardul unei gospodării, după care a fost proiectat într-un pom de nuc și s-a inversat în grădină.

În mașină mai erau alte patru persoane, de 16, 17, 18 și 21 de ani. În urma accidentului, pasagerul de pe bangheta din față, în vârstă de 21 de ani a decedat pe loc, iar pasagerii din spate au fost internați în Spitalul Raional Edineț. 

Potrivit medicilor, un rănit se luptă între viaţă şi moarte la reanimare, doi sunt în stare de gravitate medie, iar celălalt, care a avut mai puţin de suferit, a plecat acasă.

La moment se întreprind mai multe acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii tragediei.