666

Află de ce 666 este ”Cifra Diavolului”. Oare e adevărat?

Zina Darii

Cea mai evidentă dovadă este prezenţa numărului în Cartea Apocalipsei. Aici, numărul este utilizat ca şi cod, într-un mod destul de evident. Experţii de la Numberphile susţin că cifra 666 nu are proprietăţi matematice remarcabile, însă dacă studiem trecutul său putem afla detalii fascinante referitoare la modul în care Biblia a fost scrisă iniţial.

În textul Cărţii Apocalipsei, pentru un număr mic, primele litere ale alfabetului grecesc, alfa, beta şi gama, sunt echivalentele cifrelor arabe 1, 2 şi 3. Apoi, la fel ca şi în cazul cifrelor romane, atunci când sunt formate numere mari, cum ar fi 100, 1.000 sau 1.000.000, acestea sunt reprezentate prin propria lor combinaţie specială de litere. ,,Acest lucru înseamnă că fiecare cuvânt are o valoare numerică”, menţionează prezentatorul clipului.

În capitolul 13 din Cartea Apocalipsei este menţionată următoarea frază: ,,Lăsaţi-l pe cel care înţelege să identifice semnificaţia numărului fiarei, căci el este, de fapt, numărul unui om.  Numărul lui este 666″.

Prin urmare, ce se întâmplă dacă ,,traducem” numărul 666 folosind alfabetul grecesc?

Având în vedere ura populaţiei iudaice împotriva Imperiului Roman şi, în special, împotriva unuia dintre liderii săi, împăratul Nero, considerat a fi un om deosebit de rău.

Studiind textul original, vom vedea că, în acest pasaj, ,,literele” 666 sunt, de fapt, scrise în ebraică. Dacă vom traduce semnificaţia acestora, vom afla că ele se citesc ,,Neron Kesar”, adică ,,Nero Caesar” sau împăratul roman Nero. Faptul că cifra 666 nu are nici un fel de proprietăţi matematice remarcabile nu este în totalitate adevărat, deoarece ea poate fi descrisă şi sub formă de număr triunghiular. Pentru a afla ce înseamnă acesta şi pentru a afla mai multe informaţii legate de ,,numărul diavolului”.

Pentru a afla mai multe detalii, vă propunem să accesaţi link-ul de mai jos

https://www.youtube.com/watch?v=UkZqFtYtqaI