CNA

Alimente ALTERATE în mai multe şcoli şi grădiniţe din capitală

Corina Bezer

Dădeau mită şi livrau alimente alterate şcolilor şi grădiniţelor din capitală. Douăzeci şi trei de persoane sunt bănuite pentru că ar fi aranjat licitaţii trucate în cadrul cărora mai multe grădiniţe şi şcoli primeau produse alimentare alterate. Astfel, 16 persoane au fost reţinute astăzi de procurorii anticorupţie.

„În total, pe dosar vor fi audiate 23 de persoane în calitate de bănuiţi. Mă refer aici şi la funcţionarii publici şi la reprezentanţii agenţilor economici. Din cele 16 persoane reţinute astăzi de către angajaţii centrului, nouă sunt funcţionari publici din cadrul Direcţiilor Educaţie, Tineret şi Sport şi şeful alimentar al Ministerului Apărării. Şapte persoane sunt reprezentanţi ai agenţilor economici”, a declarat Bogdan Zumbreanu, şef al Direcţiei urmărire penală CNA.

Funcționarii publici aranjau condiții pentru un anumit agent economic pentru ca acesta să câștige licitația. În alte cazuri, la licitație participau mai multe companii care erau gestionate de aceeași persoană. O altă metodă utilizată era oferirea contra plată a unor informații despre alți participanți la licitație. Mita ajungea până la 10 mii de lei.

Un reprezentant interesat, care gestionează o societate comercială, interesate în câştigul licitaţiei pentru produse alimentare, asigura participarea la licitaţia respectivă a altor agenţi economici afiliaţi. Un agent economic din aceştia prezenta cel mai mic preţ, care urma să fie câştigător. Adică preţul era prezentat ireal şi nu aducea profit, ştiind că preţ mai mic nu avea să fie prezentat de alt participant la această licitaţie”, a declarat Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie. 

Potrivit procurorilor, produsele alterate, cum ar fi cartofi, paste, carne de pui, pește, fasole, varză și mere erau livrate în special grădinițelor. În prezent, mai mulți copii sunt internați la spital cu intoxicații, însă nu a fost stabilită legătura dintre acest caz și dosarele investigate.

"La un depozit au fost depistate la un agent economic produse alimentare alterate. Sumele contractelor variau de la 200 de mii până la câteva milioane de lei”, a conchis Viorel Morari. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, persoanele riscă până la 25 de ani de închisoare.